Prima sesiune plenară a Parlamentului European din acest an, de la Strasbourg, vine cu o agendă extrem de încărcată. Este o tradiție să termini dosarele legislative majore de care ai fost responsabil, să le vezi votate în plen și puse în linie dreaptă spre implementare.
Trebuie să dezbatem și să votăm și rapoartele care urmăresc să dea linia politică pentru următoarele dosare legislative, cum este dosarul privind lumea virtuală la care am fost raportor în Comisia pentru Piață Internă (IMCO), din partea Grupului Renew Europe sau raportul privind stadiul implementării și măsuri pentru viitor în dosarul privind Implementarea proiectelor transfrontaliere, de care am fost responsabil din partea Grupului Renew Europe în Comisia Pentru Dezvoltare Regională (REGI). Ambele dosare vor fi votate în cadrul acestei plenare.
Pe lângă dosarele pe care le avem în lucru, trebuie să dezbatem, să luăm decizii și cu privire la evenimentele care se desfășoară în Uniunea Europeană sau la nivel global, care pot avea efecte asupra economiei și vieții din Uniune.
Mai avem doar 5 sesiuni plenare până la alegerile europarlamentare și e important să ne asigurăm că nu lăsăm lucrurile neterminate ceea ce înseamnă că munca se va intensifica în următoarele luni.
Am fost ales să fac treabă și o fac cu drag pentru români, pentru europeni!