După 6 luni Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene predă ștafeta Belgiei.
Belgia își asumă președinția Consiliului Uniunii Europene pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie 2024, sub deviza „Protejează, Consolidează, Pregătește”.
Prioritățile președinței belgiene se vor axa pe protejarea cetățenilor și frontierelor, apărarea valorilor democratice și a statului de drept. De asemenea va urmări îmbunătătțirea competitivității Uniunii Europene asigurându-se că politicile de dezvoltare durabilă vor fi orientate spre viitor pentru face față cât mai ușor provocărilor interne și externe.
Extinderea Uniunii Europene va fi o altă prioritate care va fi în atenția președinției belgiene încercând de altfel să pregătească cât mai bine acest important pas pentru viitorul Uniunii.
Deviza președinției simbolizează angajamentul pentru o Europă mai sigură, mai puternică și mai rezilientă, capabilă să facă față schimbarilor rapide care au loc la nivel european și mondial.
Sper că Belgia să poată atinge toate obiectele pe care și le-a propus, mai ales că va fi o perioadă dificilă, în care va avea loc campania electorală și alegerile pentru noul Parlament European.