Până nu vom avea un calendar clar stabilit cu termene și date exacte când România va deveni ȘI terestru parte din Spațiul Schengen nu putem spune că aderarea cu aeroporturile este un deziderat de țară îndeplinit.
Miza enormă pentru economia românească și pentru noi, cetățenii români este să eliminăm cozile de tiruri de la frontierele de Vest și Sud ale României. Risipa și costurile consistente de timp și bani pe care o au firmele și cetățenii români cu statul la coadă la frontierele terestre trebuie eliminate.
Această este miza cea mai mare ȘI aici trebuie să ne concentrăm energia și puterea de negociere.
Am militat din prima zi a mandatului meu de europarlamentar pentru aderarea la Spațiul Schengen prin toate pârghiile și mijloacele pe care le am la dispoziție.
Nu a fost o săptămână, fie în comisiile de lucru sau plenul Parlamentului European de la Strasbourg sau Bruxelles, prin discuții formale și informale să nu aduc subiectul aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen pe agenda publică europeană.
Este dreptul nostru de a fi parte din această zonă fiindcă am îndeplinit toate criteriile de mai bine de 11 ani și mă mândresc că în acest mandat 2019 – 2024 în ciuda nenumăratelor crize pe care le-a traversat Uniunea Europeană ne-am făcut vocea auzită pe acest subiect.
Nu avem voie însă să scădem presiunea și să ne erijăm în victorioși. Încă nu.
În lipsa unui calendar clar de aderare, agreat cu toate celelalte state membre, inclusiv Austria, cu frontieră terestră presiunea trebuie să continue.
Este dreptul nostru și nu trebuie să ne complacem într-o retorică care ne-ar putea prelungi acest deziderat la care avem dreptul.
România merită să fie în Schengen.