Am avut astăzi una dintre cele mai dificile ședințe din acest mandat în Parlamentul European dar în care am reușit să finalizăm negocierile pentru Directiva privind daunele cauzate de produsele cu defect (PLD – Product Liability Directive).
Directiva inițială, votată în 1985, a asigurat dreptul oamenilor de a obține despăgubiri în caz de daune, dar nu era potrivită pentru noile tehnologii apărute în ultimii 38 de ani.
A fost un dosar dificil pentru că avem nevoie de echilibru, între protejarea oamenilor și încurajarea industriei.
Dacă directiva inițială a fost discutată 8 ani înainte de a fi adoptată cum ne-a explicat astăzi comisarul Thierry Breton, care ne-a felicitat pentru eficiență și abilitatea de a găsi un compromis înțelept alături de președinția spaniolă a Consiliului UE, eu și colegul meu Pascal Arimont (celălalt co-raportor al Parlamentului European), în calitate de co-raportori, am reușit să finalizăm această directivă împreună cu Parlamentul European, cu Comisia Europeană și Consiliul UE în câteva luni.
A fost o muncă intensă și sunt mândru nu doar că am reușit să finalizăm documentul în acest mandat, dar și că dreptul oamenilor la compensații este mult mai clar și credem că a ieșit o bucată de legislație bună. Nu este doar opinea mea ci și a multor experți, europarlamentari, stakeholderi din zona privată și experți din Comisia Europeană care ne-au felicitat astăzi.
Un mare MULȚUMESC și felicitări îi adresez colegei mele, Cristina Borhan, care a muncit zeci de ore (poate chiar sute în ultimul an) alături de ceilalți colegi din Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Am fost ales să fac treabă și o fac cu drag pentru români, pentru toți cetățenii europeni. O muncă mai puțin vizibilă dar care se va regăsi într-o legislație coerentă și bună pentru sutele de milioane de cetățeni din Uniunea Europeană. 🇹🇩🇪🇺
p.s iar când vezi că presa europeană și Parlamentul European apreciază efortul și în același timp eficiența ta realizezi că e doar normalitate că îți faci treaba bine.