Astăzi am avut plăcerea să am din nou invitați la Parlamentul European de la Bruxelles din țară, atât colegii din USR din diferite filiale din țară cât și studenți la științe politice care doresc să cunoască mai bine instituțiile europene dar și inimoșii & eficienții noștri colegi din USR Tineret care au adunat în Caravana Fără Păcănele zeci de mii de semnături.
Este important să înțelegem mersul lucrurilor în Parlamentul European, nu doar care sunt beneficiile și obligațiile noastre ca stat membru al Uniunii Europene, dar și cum putem face auzită, ascultată vocea României aici, la nivel european.
În acest sens invit în mod constant români la Parlamentul European și, ori de câte ori este posibil, încerc să organizez și vizite în plen sau evenimente în instituție. Grupul a urmărit din sală o parte a plenarei Parlamentului European care se desfășoară astăzi și mâine la Bruxelles.
Aceste vizite sunt concentrate pe aspecte practice, pe acumularea de cunoștințe, pe dezbateri privind politicile și prioritățile de la nivel european. Sunt vizite de lucru cu un program încărcat pentru că îmi doresc ca toți cei care vin în vizită să ducă mai departe informațiile în comunitățile lor. M-am bucurat să văd colegi și invitați interesați de progresul României, cu o atitudine constructivă și întrebări clare, aplicate care pot ajuta comunitățile din care fac parte.
Am fost ales să fac treabă și cea mai importantă dintre acestea este informarea pentru că un om informat este un om puternic, un partid cu oameni informați este un partid puternic.