Începem o săptămână încărcată la Bruxelles, în care vom avea lucrările mini-plenarei, ședințe în comisiile de lucru ale Parlamentului European, dar și în cadrul grupurilor politice.
Unul dintre cele mai însemnate momente va fi dezbaterea în plenul Parlamentului privind situația energetică din Uniunea Europeană. Am avut la dispoziție un an întreg pentru a ne pregăti pentru o nouă iarnă fără gazul rusesc.
Statele membre au avut la dispoziție fonduri europene pentru a investi atât în domeniul energetic, cât și în proiecte care vizează reducerea consumului de energie.
În Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) vom discuta despre direcția în care ar trebui să meargă politicile de coeziune. Mai este nevoie de aceste politici și de fonduri europene? Ce s-ar putea face și ce ar trebui să se facă pentru ca regiunile care nu au un nivel de dezvoltare ridicat să investească mai mult în economie, să crească nivelul de bunăstare al cetățenilor?
Securitatea economică va fi, de asemenea, un subiect important al săptămânii care începe. Este nevoie să reducem poluarea, să oprim încălzirea globală, dar trebuie să ne asigurăm că economia noastră funcționează în continuare, că reindustrializăm Europa în așa fel încât să putem produce la noi acasă în cele mai bune condiții posibile.
Am fost ales să fac treabă și mă bucur să informez constant despre prioritățile și activitățile mele în calitate de europarlamentar USR.
