Încep o săptămână de lucru mai liniștită la Parlamentul European, una dintre puținele perioade în care avem mai puține evenimente și ședințe. Voi folosi însă din plin acest calm pentru a lucra la dosarele pe care le am în lucru în calitate de raportor.
Am început negocierile cu Comisia Europeană și Consiliul European pentru Directiva privind daunele cauzate de produsele cu defect (PLD) și ne pregătim pentru a menține cât mai multe dintre amendamentele Parlamentului European care au fost anterior negociate cu grupurile politice.
Voi continua munca la dosarul privind lumile virtuale, unde suntem aproape de finalizarea negocierilor în Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO), dar și la dosarul privind proiectele trans-frontaliere în Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI).
Pe lângă aceste rapoarte intrate în linie dreaptă, voi pregăti dosarul de revizuire a Directivei privind siguranța jucăriilor, unde am început deja munca și urmează să depunem amendamente.
Munca de europarlamentar merge dincolo de comunicare și negociere, avem parte și această muncă din spatele ușilor închise unde tehnicul are o însemnătate foarte mare.
Am fost ales să fac treabă și o fac cu mare atenție când știu că fiecare cuvânt, fiecare virgulă dintr-un dosar pot avea o valoare deosebită pentru cetățenii europeni.
