Foarte matinal și plin de energie, pregătit de treabă.
După un weekend plin în România, încep o nouă săptămâna de muncă la Bruxelles. Pe lângă timpul dedicat dosarelor și comisiilor de lucru pe care le am deja în agendă, voi încerca să acord o mare parte din timp muncii politice, întâlnirilor și discuțiilor cu colegii din celelalte state pentru a găsi soluții practice la problemele, tot mai mari, cu care ne confruntăm acasă.
Chiar dacă suntem în opoziție, nu putem să nu ne preocupăm și să nu încercăm să găsim soluții. În unele cazuri nu contează atât de mult cine ia laurii, ci cum și cât de repede putem rezolva problemele românilor.