Am avut două zile pline, într-o săptămână încărcată și nu am publicat agenda săptămânii luni, așa cum o fac de obicei. Dar am recuperat, astăzi.
O săptămână care a început cu o zi specială: Ziua Europei, ziua noastră, a tuturor celor care ne-am născut și trăim aici, sub protecția acestei impresionante construcții politice.
Îmi aduc aminte de bucuria pe care am simțit-o pe 1 ianuarie 2007 și de mândria cu care am început, mulți dintre noi, să spunem că suntem europeni.
Vom continua cu schimburi de opinii, dezbateri cu comisari europeni și directori ai diferitelor departamente ale Comisiei Europene pe subiecte sensibile.
Vom discuta despre relansarea economică, despre modificările pe care trebuie să le facem în sectorul medical, despre inteligența artificială. Săptămâna viitoare voi demara campania de evenimente de informare cu privire la noile politici europene, direcții și ținte și cum putem utiliza noi, românii aceste politici pentru a transforma și moderniza economia românească.
Suntem în pragul unei revoluții economice și vom avea doar de câștigat dacă vom fi parte a schimbării. Evenimentele le voi organiza în următoarele luni în mai multe localități din România unde sper să mă întâlnesc cu cât mai mulți dintre voi.
Am fost aleși să facem treabă și o fac cu drag, mai ales când aceasta implică întâlniri cu voi, cetățenii români.
