O nouă săptămână de muncă la Parlamentul European. Așa cum v-am obișnuit deja vă voi prezenta un sumar al programului pentru a putea urmări subiectele care vă interesează. Nimic nu este mai important în aceste vremuri, decât să ne informăm direct de la sursă.
Vom continua cu activitățile în comisii, chiar astăzi avem ședința comisiei de dezvoltare regională (REGI), pentru a discuta despre diferite fonduri europene care vor fi puse la dispoziția statelor membre, dar și despre modul în care au fost cheltuiți banii în exercițiul financiar anterior.
Săptămâna va fi dedicată, în mare parte, întâlnirilor grupurilor politice, unde dezbatem diferite dosare din toate comisiile, care vor fi puse în dezbatere în plenara de săptămâna viitoare, despre subiecte sensibile, care necesită un echilibru între diferite atitudini politice, despre strategii.
Tot în această săptămână, avem planificate, împreună cu colegii din cabinet, mai multe întâlniri cu specialiști din diferite domenii pentru a afla opiniile acestora pentru dosarele ce vor fi în lucru în perioada imediat următoare, în special pentru dosarele privind domeniul digital.
Nu vom neglija nici munca la rapoartele la care sunt deja raportor, fie din partea grupului Renew Europe, fie din partea Parlamentului European.
Am fost aleși să facem treabă, iar informarea dumneavoastră o văd ca pe o datorie de onoare.