După maratonul politic finalizat ieri în Consiliul Europei, Parlamentul European se va întruni în sesiune de urgență pentru a analiza soluția negociată de reprezentanții statelor membre ale Uniunii Europene.
Modificările aduse în urma acestor negocieri trebuie să fie analizate de Parlament, singurul organism ales democratic la nivel de Uniune. Trebuie să vedem care sunt schimbările și dacă acestea respectă linia convenită de Parlament în atâtea săptămâni de analize și negocieri.
Sunt, evident, unele discordanțe față de propunerea expusă de Comisia Europeană și agreată de toate grupurile politice și va trebui să vedem cât de mult s-au respectat principiile pe care noi le-am cerut.
Se va adopta mâine o rezoluție privind poziția oficială a Parlamentului European referitor la pachetul de redresare și la bugetul multianual. Sunt unele sume care au fost diminuate față de propunerea inițială și trebuie să vedem cum va afecta prioritățile adoptate în Parlament.
Una dintre cele mai importante priorități este respectarea statului de drept pe care am cerut-o în nenumărate rânduri atât în plen cât și în declarațiile și rezoluțiile adoptate, fără de care nu este posibilă o Uniune democratică.
Astăzi avem întâlniri în cadrul grupurilor politice, iar mâine vom dezbate în plenul Parlamentului rezoluția privind rezultatele negocierilor Consiliului Europei.
Mergem înainte.
Ne apropiem din ce în ce mai mult de adoptarea pachetului de redresare economică și a bugetului multianual care ne vor permite să demarăm implementarea strategiilor de dezvoltare, a proiectelor majore în regiunile, județele, orașele și satele noastre.
Am fost aleși să facem treabă.