Astăzi, 14.12.2019, am avut plăcerea și onoarea de a deschide cabinetul de europarlamentar în capitala istoriei românești, la Alba Iulia.
Aici este locul de unde am pornit împreună ca națiune.
Alba Iulia va avea în sufletele noastre un loc special pentru că aici este locul în care am început să construim România pentru prima dată. Acum mai bine de o sută de ani ne-am dat seama că împreună suntem mai puternici.
Acum, în calitate de europarlamentar, voi încerca să duc acest ”împreună” la un alt nivel. Voi încerca să-i reprezint și pe cei din Alba în marea familie Europeană. Ușa cabinetului meu va fi deschisă tuturor cetățenilor care vor să afle despre activitatea noastră, a delegației USR PLUS în Parlamentul European, tuturor celor care găsesc soluții europene la problemele locale.
Voi încerca să fiu prezent de câte ori pot la Alba Iulia, însă, colegii mei se vor asigura că toate mesajele, problemele și soluțiile pe care le veți propune vor ajunge la mine.
Ne găsiți în fiecare zi de luni până vineri de la 9.00 la 13.00 pe strada Vasile Goldiș nr. 13 etajul 2.
Împreună vom putea face din România o țară ca afară.