Astăzi am bucuria de a deschide în mod oficial cabinetul de la Deva, județul Hunedoara. Noi, cei din USR ne-am propus încă de la început să salvăm România.
Să salvăm fiecare oraș, comună sau sat din România, să facem ca peste tot în țara noastră să putem duce o viață decentă, o viață fericită.
Consider că pentru aceasta trebuie să fim prezenți peste tot, să vorbim cu oamenii, să ne dăm seama care sunt problemele și cum pot fi acestea rezolvate. Tocmai de aceea voi încerca să deschid în cât mai multe județe cabinete europarlamentare prin intermediul cărora să țin legătura cu oamenii, cu comunitățile locale și să duc aceste chestiuni mai departe în Parlamentul European.
Sigur, sunt multe lucruri care nu pot fi rezolvate de la Parlamentul European, cele mai multe probleme pe care le avem noi sunt aici, la nivel local, însă este important să vedem cum putem noi, ca europarlamentari, să contribuim la dezvoltarea comunităților locale.
Vă încurajez pe toți să ne căutați, să ne treceți pragul și să discutați fie cu mine, fie cu colegii mei, asistenți, care vor prelua întrebările și sugestiile voastre sau nelămuririle și mi le vor transmite.
Îmi pare rău că nu pot să fiu fizic aici în fiecare săptămână, dar vă asigur că voi avea cel puțin un reprezentant care va fi săptămânal în comunitatea din Deva.
Cabinetul europarlamentar din Deva este situat pe B-dul Iuliu Maniu, Bloc J – parter.
În curând voi deschide cabinete și în alte județe pentru că noi, europarlamentarii Alianței USR PLUS vrem să reprezentăm întreaga Românie.
Doar împreună vom reuși!
Să facem o Țară ca Afară.